Atunci când vorbim despre alternative la articolele din plastic de unică folosință, putem identifica două tipuri de soluții: cele non-toxice, durabile, reutilizabile și reciclabile, respectiv cele non-toxice și compostabile, care, deși pot fi tot de unică folosință, au un impact mai redus asupra mediului și asupra sănătății decât cele din plastic.

Din prima categorie, menționăm:

  • sacoșe și săculeți reutilizabili din bumbac
  • cânepă sau in; șervețele din material textil cerat;
  • farfurii și recipiente din ceramică
  • inox sau sticlă;
  • tacâmuri din metal sau din lemn;
  • pahare și sticle din sticlă, porțelan, sau metal;
  • paie din inox sau sticlă;
  • bețișoare pentru urechi, din metal sau din lemn de bambus;
  • scutece, lenjerie intimă și absorbante din material textile reutilizabile.

Spre deosebire de articolele din prima categorie, acestea sunt fie de unică folosință, fie cu durată limitată de utilizare. Sunt totuși confecționate din materiale non-toxice, în compoziția cărora nu se regăsesc combustibili fosili. În plus, pot fi transformate în compost și folosite ca îngrășământ natural.

Deși sunt mai prietenoase cu mediul, acestea au o serie de dezavantaje: sunt mai scumpe, mai greu de găsit pe piață și mai greu de transportat. Însă, fiind reutilizabile și reciclabile, prețul se amortizează rapid odată cu refolosirea, iar amprenta de carbon aferentă este semnificativ mai mică.

Din a doua categorie fac parte articolele produse din materiale compostabile, dar care nu pot fi reutilizate sau au o reutilizare limitată.

Printre acestea, regăsim:

  • farfuriile din tărâțe de cereale, din frunze sau din carton reciclat sau certificat FSC;
  • tacâmuri din tărâțe; caserole și pahare din carton;
  • sticle din alge;
  • paie din cereale sau carton;

Pe lângă cele două categorii de produse, trebuie menționate și articolele din bio-plastic, adică un plastic produs din substanțe precum amidonul de porumb. Acestea ar trebui considerate produse de tranziție, care pot facilita colectarea la sursă a deșeurilor biodegradabile din gospodării, în special în zonele urbane. Dezavantajul este că ele se pot transforma în compost doar în instalații industriale, în condiții speciale (temperatură, umiditate, prelucrare constantă etc), nefiind recomandate pentru home-composting/ compost în propria gospodărie.